Edgar Cayce și transele sale profetice

In transele sale profetice, Edgar Cayce a prevestit nenumărate evenimente, ca marele crah bursier, al doilea război mondial, moartea unor președinți și luptele din Golf.

Mai puțin cunoscut în România decât Nostradamus, printre occidentali Edgar Cayce are faima unui mare profet.

Interesul pentru ideile sale este ilustrat de cele peste 300 de cărți despre el, scrise in anii care au trecut de la moartea sa.

Personaj controversat, înzestrat cu certe capacități paranormale, Cayce a fost asaltat de-a lungul vieții sale de mii si mii de cereri de ajutor pentru cele mai variate probleme.

El a fost, rând pe rând, vindecator, sfătuitor în afaceri, cunoscător al trecutului, dar și al viitorului.

Presa vremii il numea cel mai misterios om din lume.

Lucrurile spuse de el in transă sunt și astăzi studiate cu atenție de cei care doresc să deslușească misterele trecutului omenirii. De asemenea, și de cei, mult mai numeroși, care se gândesc cu infrigurare la sfârșitul lumii.

Apariția misterioasă

Născut in apropiere de Hopkinsville, statul american Kentucky, pe 18 martie 1877, Edgar Cayce a avut o copilărie cât se poate de normală.

Pe la șase-șapte ani, el a inceput să le spună parinților că are un fel de viziuni și stă de vorbă cu rude decedate recent. Nimeni nu i-a dat atenție, aceste idei fiind puse pe seama unei imaginații prea bogate. Copilul se cufundă, atunci, in studierea Bibliei pe care o citește din scoarță-n scoarță, de mai multe ori.

La vârsta de 13 ani, Cayce are o viziune care ii va marca toata viața.

Atunci, i-a apărut o femeie foarte frumoasă care l-a intrebat ce iși dorește cel mai mult in viață.

Adolescentul a răspuns ca ar vrea să-i ajute pe ceilalți, in special pe copiii bolnavi, ceea ce s-a și intâmplat, insă mult mai târziu.

Efectul imediat al misterioasei apariții a fost acela că Edgar nu a mai fost niciodată nevoit să-și bată capul cu lecțiile, doar dormea cu capul pe cărți și a doua zi știa totul! Cu timpul însă, acest dar s-a estompat.

Autovindecare sub hipnoză

Primele manifestări ale puterilor sale extraordinare apar abia pe la 23 de ani, intr-un context tragic.

Tânărul Cayce este afectat de o laringită severă, din pricina căreia iși pierde vocea.

Situația era atât de dramatică, incât el renunță la munca de comis-voiajor, devenind fotograf, meserie in care nu era nevoie să vorbească.

La sugestia unui expert din New York, tânărul a fost hipnotizat și întrebat cum poate fi vindecată boala de care suferă.

Spre surprinderea tuturor, Cayce a explicat că afecțiunea e de natură psihică.

Singura soluție pentru vindecare era determinarea organismului să crească presiunea sangvină în zona gâtului.

Pielea de pe gât a devenit de culoare roșu-aprins și foarte caldă, apoi și-a revenit la normal. Când s-a trezit, Cayce putea vorbi perfect normal.

In biografiile sale, ziua de 31 martie 1901, data autovindecării sale, este menționata drept prima citire psihică. Este termenul folosit pentru a desemna tot ceea ce el a spus in transă.

Perioada care a urmat a fost una dificilă pentru Cayce, sfâșiat între dorința de a duce o viață liniștită alături de cea pe care o iubea și cererile celor din jur de a-și folosi cumva strania putere.

La acea vreme, nici el nu ințelegea mare lucru, neavând cunoștinte nici despre fenomenele paranormale, nici noțiuni de medicină.

Practic, Cayce nu avea nevoie de hipnoză, el fiind in stare să intre singur in transă.

Se întindea pe canapea, cu mâinile pe piept, într-un somn aparent, de unde și porecla de ”Profetul adormit”.

In această stare, el răspundea la intrebări și oferea soluții la toate problemele.

Cele mai multe dintre acestea au fost notate de o stenografă special angajată, astfel că s-au păstrat peste 14.000 de citiri ale lui Cayce, care au fost transpuse recent pe CD-uri.

Faima de vindecător a lui Cayce creștea de la o zi la alta, astfel că in 1907 el ajunge ajutorul unui doctor, impresionat de talentul sau extraordinar de a diagnostica maladii.

Povestea a ajuns și in paginile cotidianului New York Times, care pe 9 octombrie 1910 a publicat un amplu articol intitulat ”Un analfabet devine doctor sub hipnoză”. Titlul era oarecum nedrept fata de Cayce, care făcuse totuși ceva școală.

Deși era deja renumit ca vindecător, el nu reușește in 1911 să-și salveze unul dintre băieți, lovit de tuse convulsivă.

De fapt, Cayce nu s-a gândit să-i citească propriului său copil decât atunci când medicii s-au dat bătuți, insă a aflat că e prea târziu și nu mai e nimic de făcut.

Câteva luni mai târziu, doctorii i-au spus că și soția sa, Gertrude, este pe moarte, din pricina tuberculozei.

De această dată citirea a fost salvatoare. Femeia și-a revenit in câteva luni grație tratamentului indicat de el in transă.

Călătorii in afara trupului

Edgar Cayce a povestit doar in câteva rânduri despre călătoriile sale în afara trupului. În cursul lor, găsea soluții salvatoare pentru mulți dintre cei care il căutau.

Informațiile sale proveneau din așa-numita arhivă Akasha.

Termenul de Akasha desemneaza un tărâm spiritual imaginar, unde se află inmagazinate toate evenimentele, acțiunile, gândurile și sentimentele, care au fost și care vor fi.

Unii cred că pot avea acces la acest tărâm grație corpului astral.

Clarviziunea, profețiile și toate fenomenele din această sferă sunt posibile prin intrarea in Akasha.

Aceste călătorii astrale ale lui Cayce sunt adesea comparate cu experiențele trăite de cei aflați in moarte clinică.

Iata cum a descris Cayce o astfel de călătorie:

Sunt ca un punct mititel, in afara trupului meu fizic, care zace inert in fața mea. Intunericul mă copleșește si am o senzație de singurătate ingrozitoare. Deodată, observ o rază albă de lumină și știu că trebuie să o urmez, astfel sunt pierdut”. Urmând drumul indicat de rază, Cayce parcurge mai multe niveluri, dintre care primele sunt inspăimântătoare, populate cu ”forme grotești și oribile, cum numai in coșmaruri intâlnești. Ceva mai sus, apar ”siluete de oameni deformați, având câte o parte a corpului nefiresc de mare”.

Urmează apoi ”figuri cenușii ce par acoperite cu glugi”.

După acest periplu de coșmar, arătările devin tot mai luminoase, iar el trece pe lângă un nivel pe care se pot distinge contururi de case, ziduri, copaci, insă totul e nemișcat.

Treptat, lumea aceasta incremenită incepe să prindă viață, apar sunetele, muzica și culorile din ce in ce mai strălucitoare.

Brusc, ajung in Arhiva. Este o sală fără pereți și fără tavan, dar imi apare cu claritate figura unui om batrân care imi intinde o carte mare, un dosar al persoanei pentru care caut o informație”.

1936 – catastrofă pe Pământ

Oricât de ciudat ar părea modul in care Edgar Cayce iși obținea informațiile, multe dintre profețiile sale care priveau viitorul imediat s-au adeverit.

Astfel, in 1924, el a anunțat apropiata criză financiară ce avea să zguduie Statele Unite, sfătuindu-și clienții in ce domenii sa investeasca.

Mulți nu l-au luat în seamă pe ”economistul vizionar”, trezindu-se ruinați in urma crahului bursier din 1929.

Un deceniu mai târziu, cel mai mare profet american avertiza despre ascensiunea lui Hitler, care urma să ramâna la putere ”până ce va fi inlăturat din interior sau printr-un război extern”.

Una dintre cele mai celebre profeții ale sale, din februarie 1932, s-a implinit intocmai, cu prețul unor mari suferințe pentru umanitate.

O mare catastrofă va veni peste lume in 1936 și se va manifesta prin destrămarea unor mari puteri care acum există ca actori în afacerile lumii”.

El a prevăzut corect amploarea războiului, care va atinge asemenea proporții incât va umple de groază Europa și Asia”.

In ceea ce privește viitorul Statelor Unite, in 1939, Edgar Cayce a vorbit despre moartea a doi președinți in funcție și despre tulburările sociale ce vor afecta țara.

Roosevelt a decedat in 1945, iar in noiembrie 1963 Kennedy era asasinat, tocmai in momentul apariției miscării pentru drepturile civile care iși va pune amprenta pe anii următori.

Cayce a prevăzut totodată independența Indiei și crearea statului Israel.

Armaghedonul a inceput

Ca un profet ce se respecta, Edgar Cayce avea și el propria teorie despre sfârșitul lumii.

Astfel el spunea că ”Bătălia Armaghedonului” va incepe in 1999, numai că nu se va manifesta ca un război pe Pamânt, asa cum iși inchipuie foarte mulți.

De fapt, va fi o luptă spirituală intre ”forțele superioare ale lumii” și ”forțele inferioare ale intunericului”, incleștare ce va dura 1.000 de ani.

Scopul acestei bătălii este acela de a impiedica sufletele din tarâmurile inferioare ale vieții de apoi să se reincarneze și să ajungă pe pamânt.

In acest răstimp, doar sufletele luminate se vor putea reincarna. Lumea va cunoaște 1.000 de ani de pace și iluminare, la capătul cărora se va instaura Raiul pe Pamânt.

În această perioadă, chiar și sufletele inferioare vor putea accede, reincarnarea fiindu-le in sfârșit permisă și lor.

Intr-o altă citire, se pomenește anul 1998 ca dată a celei de-a doua veniri a lui Iisus Hristos.

Potrivit cercetătorilor profețiilor lui Cayce, menționarea acestei date se pretează construirii unei paralele cu un catren al lui Nostradamus.

Acesta afirma ca in 1999 va veni pe Pământ Marele Rege al Terorii, termen ce il desemnează, dupa unii, pe Satana, iar, după alte interpretari, pe Iisus Hristos, teroarea nefiind altceva decât Judecata de Apoi.

Scepticii spun că momentul a trecut și, deci, profeții s-au inșelat.

Adepții lui Cayce afirmă insă că este foarte posibil ca și cea de-a doua venire sa se producă la fel ca prima, astfel ca anul prezis de el să fie cel al nașterii sale pe Pamânt.

Așa se explică, spun ei, și discrepanța dintre cele două date, 1998 marcând conceperea noului Iisus, iar 1999 nașterea sa.

Teoria pare cam greu de crezut, dar deceniile următoare vor arăta cine are dreptate.

America va ajunge sub ape

După cum spune Cayce, bătălia Armaghedonului va fi mai greu de observat pentru oameni, cel puțin in stadiul inițial.

In schimb, omenirea va fi martora unor catastrofe terestre mai mult decit evidente, soldate cu distrugerea unor intinse porțiuni ale Statelor Unite.

Se va inregistra o intensificare a activității vulcanice, după care vor urma cutremure devastatoare.

Alt gen de schimbări, cauzate poate de schimbarea polului magnetic al Pamântului. Prezise de vizionarul american, vor afecta practic intreg Pamântul.

Interesant de menționat faptul ca vizionarul american a vorbit despre schimbările climatice cu zeci de ani inainte ca oamenii de știință să abordeze aceasta problemă.

Ceea ce este astăzi linia de coastă a multor țări, va deveni fundul oceanului. Chiar și multe câmpuri de luptă ale prezentului vor deveni oceane, mări, golfuri”.

Efectele globale ale cataclismelor viitoare sunt descrise astfel: ”Pamântul se va crăpa in vestul Americii. O mare parte a Japoniei trebuie să se scufunde. Partea nordică a Europei se va schimba intr-o clipită”.

Edgar Cayce a povestit că intr-una dintre călătoriile sale a aflat ca se ve reincarna in 2100 in Nebraska și a văzut cum va arăta lumea la acea dată.

Mare parte din teritoriul american se va afla sub apă, iar ”New York-ul va fi distrus fie de razboi, fie de un mare cutremur”.

Al treilea război mondial

In stenogramele citirilor lui Edgar Cayce se găsesc referiri și la un posibil al treilea război mondial.

Astfel, el a vorbit despre luptele ce vor izbucni in diverse zone ale lumii, printre care ”Libia, Egipt, Ankara, Siria, prin strimtorile din aria de deasupra Australiei, in Oceanul Indian și in Golful Persic”.

Interpretată in contextul conflictelor din Afganistan și Irak, aceasta profeție pare pe cale de a se indeplini.

Totuși, nu este neapărat necesar ca acest lucru să se intimple, căci, după unele interpretări, profețiile sunt doar o avertizare.

Rostul lor este tocmai acela de a atrage atenția, astfel incât oamenii aflați in cunoștintă de cauză să se poata schimba, să devină mai buni, evitând astfel catastrofele prezise.

Profeția finală

Edgar Cayce și-a rezervat ultima profeție pentru sine, așa cum și prima citire a folosit-o pentru a se autovindeca.

Batrân și epuizat de numeroasele solicitări ale celor care ii cereau necontenit informații despre soarta rudelor plecate pe front, la 1 ianuarie 1945 Cayce și-a anunțat propria moarte.

Pe un ton lipsit de dramatism, el le-a spus celor din jur că peste patru zile va fi ingropat.

Profeția s-a dovedit cât se poate de precisă. Edgar Cayce a murit pe 3 ianuarie, fiind condus pe ultimul drum două zile mai târziu.

Atlantida regăsită

Previziunile lui Cayce s-au dovedit de o precizie uluitoare și in domeniul arheologiei. Ele au vestit, spre exemplu, descoperirea manuscriselor de la Marea Moartă, din 1948, cu zece ani mai devreme.

De altfel, profetul, care era pasionat de Biblie, a povestit o mulțime de lucruri despre vremea in care a trăit Iisus. El le descria unor clienți ai săi viețile lor anterioare.

Cayce a vorbit, cu mult inaintea oamenilor de știință, despre importanța astronomiei pentru vechii egipteni.

El a explicat că monumentele de la Gizeh sunt aliniate dupa poziția astrelor, așa cum se puteau ele vedea pe bolta cerească cu 10.500 de ani i.Hr.

Unul dintre domeniile sale favorite era Atlantida, continentul pierdut, pe care exista o civilizație superioară celei in care traim.

Potrivit lui Cayce, mitica Atlantidă era uriașă, ”cât Europa și Asia la un loc”.

Atlantida a trecut prin trei momente cruciale, primele două producându-se cu 15.600 de ani i.Hr., când uscatul s-a divizat in trei insule: Poseida, Og și Aryan.

Atlanții construiseră un fel de cristale uriașe, ca un fel de lasere, cu ajutorul cărora produceau energie.

Acestea aveau să fie armele cu care, din pură lacomie, atlanții aveau să-și distruga propria lume.

Ca urmare a cataclismului produs, Atlantida s-a scufundat, ultimele porțiuni ale sale fiind inghițite de ape cu zece mii de ani in urmă.

O parte dintre locuitori au avut insă timp sa fugă, stabilindu-se in Egipt. In opinia sa, scufundarea Atlantidei coincide cu ceea ce, ulterior, avea sa se numească ”potopul lui Noe”.

In 1936, Cayce a prezis ca Atlantida va reveni la suprafață, iar primele semne se vor vedea în apropiere de Bahamas, in zona Insulei Bimini.

Mulți si-au adus aminte de vorbele sale 32 de ani mai târziu, când un pilot american a descoperit in zona menționată, la circa o milă de coastele Insulei Bimini, la mică adâncime, un fel de drum de piatră, parte a unui complex mult mai mare.

Ciudata formațiune de pietre este astăzi numit ”drumul Bimini”, fiind considerată de unii ca o ramășița a vechii Atlantide.

Ca mai toate subiectele de acest gen, teoria este vehement contestată de cei care susțin că Atlantida s-a aflat in altă parte.

Dorința oamenilor de a afla ceea ce la rezervă viitorul s-a manifestat fără intrerupere incă din zorii istoriei.

De la oracolele egiptene, la cele grecești și apoi romane, la profeții orientali și cei din Europa medievală – totul culminând cu versetele lui Nostradamus –  și până la persoanele cu abilități extrasenzoriale din zilele noastre, arta prezicerii viitorului a imbrăcat forma unei veritabile obsesii a umanității.

Si totuși, in plin secol XX, intr-o epoca a știintei, în care superstițiile și ocultismul nu iși mai găseau locul, un om șoca o lume intreagă prin prezicerile sale.

Incapabil să refuze oamenii care ii cereau ajutorul în probleme grave, Cayce, care in 1925 se mutase in statul american Virginia, intra in transă și de 8 ori pe zi, lucru ce ii afecta vizibil sănătatea.

Edgar Cayce nu accepta nicio formă de plată de la pacienții săi, cu excepția unor mici donații care să ii permită subzistența alături de familia sa.

In ceea ce priveste vechimea piramidelor egiptene, daca la vremea sa Cayce era luat in râs pentru previziunile pe care le făcuse pe marginea acestora.

Astăzi, tot mai mulți arheologi inclină să ii dea dreptate.

Poate cel mai aprig dintre aceștia, belgianul Robert Buvall, susține că atât varsta Sfinxului cât și cea a piramidelor este cea indicată de vizionarul american.

Duvall susține că evidenta eroziune verticală a Sfinxului nu poate fi cauzată decât de ploi abundente.

Acțiunea vântului a dus, inevitabil, la o eroziune a calcarului pe orizontală.

Vremea in care ploile erau atât de puternice incat să erodeze o statuie de dimensiunile Sfinxului nu a existat mai devreme de acum 10.500 de ani.

De asemenea, poziția piramidelor din Giza se suprapune perfect pe cele trei stele din centura constelatiei Orion, așa cum arătau acestea in urmă cu 10.500 de ani.

Ultima si cea mai disputată previziune a lui Edgar Cayce este cea privitoare la camera subterană aflată intre labele din față ale Sfinxului.

Testele sonice efectuate asupra calcarului din sol au confirmat că in zona indicată de american exista mai multe goluri legate intre ele prin posibile tuneluri.

Nu s-a putut aprecia dacă acestea sunt formațiuni naturale sau au fost create in urma activității oamenilor.

Autoritățile egiptene au interzis, insă, orice săpături in zonă, datorita fragilității Sfinxului și a pericolului distrugerii acestuia.

La 1 ianuarie 1945, Cayce facea o ultima declarație, cea prin care iși anunța moartea.

Două zile mai tarziu, „Profetul adormit” se stingea din viață.

El lăsa in urma sa zeci de volume cu insemnări și previziuni pe care le realizase in timpul vieții.

Nici până astăzi, specialiștii nu au putut explica natura transelor și a viziunilor lui Edgar Cayce.

Dată fiind natura tratamentelor și a profețiilor sale, multe dintre ele confirmate de timp, americanul este considerat astazi un urmaș al lui Nostradamus.



Alte detalii:

  • Una dintre ideile predilecte ale lui Cayce a fost cea a reincarnării. Conform acestuia, sufletele oamenilor trec printr-o perioadă de tranziție inainte de a se intrupa la diferite intervale de timp.
  • Cea mai controversată viziune a sa este cea legată de Iisus, pe care americanul l-a văzut ca pe o reîncarnare a atlantului Amilius. El a fost primul legiuitor divin din istorie, a lui Adam, primul om, a lui Melchisedec și a lui Enoh, bunicul lui Noe.
  • O alta previziunea luată in râs de contemporanii săi, a fost cea legată de hibrizii oameni-animal. El considera că au fost creați de atlanți, intâmplare care urma să se reia și in viitor. In luna mai a acestui an, autoritățile britanice și-au dat acordul pentru ca oamenii de știință să continue cercetările asupra hibrizilor creați din ovule de vacă, golite de informatii genetice și ADN uman, dupa ce primele teste arătaseră ca aceștia pot supraviețui.

About Post Author

Optimized by Optimole