Anca Roxana Constantin invitata la emisiunea

Invitată la emisiunea poetei Evelyne Croitoru,

Anca Roxana Constantin

Emisiunea ”Văzul inimii”, realizată de poeta Evelyne Croitoru, pe 31.01.2024

la Publive, ediție dedicată poeziei lui Ion Minulescu.

M-am bucurat de această invitație, fiind o mare iubitoare de poezie, o cititoare de poezie, o căutătoare de poezie bună și am descoperit poezia Evelynei Croitoru, o poezie minunată, specială, dar am descoperit, cunoscând-o pe poetă, și o prezență feminină puternică și sensibilă, în același timp. Evelyne Croitoru este și cronicar literar, are experiență în domeniul comunicării, dar și în domeniul didactic și m-am simțit în ipostaza de invitată, ca la o întâlnire cu un vechi prieten. Mă bucur că destinul ne-a ajutat să ne-ntâlnim, fiindcă întâlnirile actorilor cu poeții sunt foarte importante pentru drumul poeziei către publicul său.

Mulțumesc, Evelyne Croitoru pentru minunatele tale poezii și pentru această la fel de minunată întâlnire care m-a ajutat să mă întorc la poezie, într-o lume în care poezia este atât de necesară!

Mulțumesc și prietenilor mei Ion Marinescu Tzurlă și Luiza Cristea care au făcut posibilă această întâlnire!

Anca Roxana Constantin

About Post Author

Lasati un comentariu

Optimized by Optimole