TEATRU – Fericirea e marcă înregistrată

fericirea e marcă înregistrată

happiness is a trade mark


Spectacol invitat la:

Festivalul National de Teatru ”I.L.Caragiale”, sectiunea off, Bucuresti, 2007
Festivalul Rotary Braila, 2007
Festivalul de Teatru Independent, Arad, 2008
Gala Tanarului Actor (UNITER), Gala de Premiere, 2008
Festivalul de Teatru de la Avignon(sectiunea off), 2008

Festivalul de Teatru de la Club Godot, Bucuresti, 2011
Festivalul de Teatru pentru Tineret de la Bistrita, 2011
Inregistrat de TVR Cultural, redactia Teatru

Lucrează în industria publicității și își povestește viața, încercând să arate adevărul din spatele iluziei fericirii create de vânzătorii de produse și să pună în lumină adevăratele valori: dragostea, nașterea unui copil, credința și natura. O poveste romantică și tristă, un manifest pentru necesara întoarcere către credință, adevăr și natural, un amestec de comedie și dramă care crează emoție și naște întrebări și discuții.

Textul piesei este o adaptare a romanului ”99F” de Frederic Beigbeder, semnată de Anca Constantin , directorul și fondatorul companiei de teatru Flower Power, remarcată de mai mulți ani ca realizator de radio și televiziune și având o activitate continuă în zona producției de programe radio-TV și organizării de spectacole.

Piesa este un scurt și puternic manifest pentru Bine, Adevăr și Frumos și pentru necesitatea de a ne schimba modul de gândire și de a începe să pătrundem prin vălul iluziei și manipulării, schimbând lumea de azi pentru a face posibil un viitor mai frumoasă.

FERICIREA E MARCĂ ÎNREGISTRATĂ

PRELUARE DE LA TVR CULTURAL-JURNAL CULTURAL
INREGISTRARE DE LA TELEVIZOR

FERICIREA E MARCĂ ÎNREGISTRATĂ e un spectacol care are o viata! Are o viata a lui, dincolo de cartea care l-a inspirat, dincolo de obstacolele pe care le-a intalnit, alaturi de oamenii care l-au facut sa apara!
Am inceput acest spectacol dintr-un prea plin personal, într-un moment în care acumulasem destul pentru a putea dărui.

Intr-un moment în care eram pregătita să dăruiesc, într-un moment în care eram pregătită să primesc.
Era un început de vară, prima vară de după plecarea mamei mele pe care o văzusem încheindu-și cu demnitate drumul aici, pe Pământ. Se incheiase o perioadă și pentru mine care privind-o, mergând cu ea de mână pe tot acest final de drum, acumulasem trăiri și înțelesuri care nu erau încă aranjate înăuntrul meu. Îmi pusesem întrebări, mă zbătusem între oameni, între spitale, medici, oameni. Mă simțisem mult timp ca pe o planetă pe care eram doar noi două și din care mă zbăteam sa evadez în anumite momente, mă luptasem cu egoismul meu, cu neputințele mele de înțelege, de a accepta. Îmi amintesc chiar că de-acolo, din lumea aceea în care trăiam, lumea mi se părea foarte departe, preocupată parcă de lucruri mici, de lupte inutile… așa mi se părea mie.

Dupa câteva luni, începusem parcă să revin în aceasta lume. Simțeam că acel prea plin trebuia transformat în ceva, în ceva care să spună lumii, cumva, ceea ce se adunase în mine.

O carte din bibliotecă mi-a amintit de aceasta diferență. De acel spațiu pe care îl descoperi privind lumea cumva de la distanță, detașat, având privilegiul și, paradoxal, suferința de a nu te putea integra în scurgerea simplă a evenimentelor zilnice. Era o carte scrisă de un autor francez care traversase, se pare, o perioadă asemănătoare, cu alte date, dar asemănătoare în acele frământări ale sufletului. Cartea se numea „99 de franci” și era povestea cuiva care descoperise importanța lucrurilor simple, sufocându-se în cele mai complicate trasee ale minții, desfătându-se în posibilitățile oferite de evoluția tehnologică a momentului. Copywriterul dintr-o agenție de publicitate, personajul principal al romanului său, intrase în lumea publicitătii visând la performanță și la rezultatele ei în plan social și material. Purtat de atracțiile de tot felul ale lumii în care intrase, realizează că, de fapt, interese mult mai mari îl forțau să mintă și să accepte de fapt un control subtil al propriei minți în folosul acestor interese. Ruptura dintre suflet și minte devine atunci atât de mare încât personajul cedeaza cufundâdu-se în droguri și petreceri, simțindu-se incapabil să suporte o viață de familie normală, o iubire curată, adică exact valorile de la care, adolescent fiind, plecase.
Am trăit și eu aceasta ruptură într-un anumit moment al vieții mele, dar am avut mereu puterea de a părăsi locurile cu care nu mai rezonam.
In perioada prin care trecusem, am observat însă aceeași atitudine la mulți dintre oamenii pe care ii cunoscusem. Poate ca aș fi fost atrasă în același fenomen dacă nu ar fi existat întâmplările care m-au forțat, cumva, să observ dinafară totul. Eu descoperisem în aceasta perioadă exact acele valori ale vieții care conteaza mai mult pentru orice suflet: dragostea necondiționată, înțelegerea, compasiunea, renunțarea la strălucire, liniștea de „acasă”, legătura atât de complexă între părinți și copii, toate aceste minuni ale lumii cărora nu le mai acordăm atenția necesară, orbiți fiind de propriul ego sau de dorința prea mare de a ne angaja în competiția propusă de societate.
Mi-a venit atunci ideea de a crea un alt personaj care nu exista decat schițat în romanul lui Beigbeder: iubita lui. Femeia, în același decor și în aceleași condiții ale zonei publicitare, în fața acelorasi tentații extraordinare. Pe ea, apariția neașteptată a unei sarcini o pune în fața unei alegeri care o face să vadă golul din spatele strălucirii. O face să se agațe de cer, să descopere tot ceea ce, de fapt. are valoare.

Am început să scriu textul, o adaptare a textului lui Beigbeder și a iesit un monolog în care cumva imi exprimam și propriile descoperiri, ascunsă în spatele acestui nou personaj creat de întâlnirea mea cu aceasta carte minunată.

Am prezentat intai la „Gala Tanarului Actor”, concursul organizat de UNITER, monologul în forma lui incipientă.

Încă nu descoperisem toate sensurile, încă nu ajunsesem la acea contopire cu personajul care are nevoie de timp pentru a se produce. Monologul a fost apreciat, nu am luat atunci niciun premiu, dar nu imi propusesem asta, îmi propusesem doar un motiv pentru a merge mai departe. Orice actor sau creator simte nevoia unui motiv pentru care să continue. In lumea teatrului de azi, dacă nu ai norocul sa debutezi în forță, să beneficiezi de găzduirea și de sprijinul unui teatru, este mult mai greu să-ți găsești acest motiv. Iti trebuie de două ori mai multă voință pentru a-ți găsi sprijinul acesta motivațional. Motivația artistică , nevoia de exprimare există în orice creator, dar motivația de cadru, de așteptare, dacă vreti, trebuie găsită undeva. Primul „gard” pe care mi-am propus să-l sar a fost acest concurs. Pentru mine a însemnat ceva, fiindca era un text nou, nu avusesem foarte mult timp să lucrez la el, nu era un text lucrat în facultate sau cu un regizor, cum se întamplase la cei mai mulți dintre concurenții mei de-acolo. Am fost multumită, iar faptul că nu am câștigat, m-a ajutat fiindcă mi-a dat un nou impuls. Să continui.

M-am dus apoi la Teatrul „Podul”, acolo unde îmi am „acasa” mea de actriță, acolo unde locuiește părintele meu în ale actoriei, Cătălin Naum, omul care a crezut în mine de când m-a văzut prima oară.

El mi-a văzut monologul( îmi amintesc că a plâns atunci) și m-a sfătuit să îmi aleg un partener cu care să încerc să creez un spectacol, mai mult decât un monolog. A fost prima mea încercare „regizorală”, pe care am reușit s-o duc până la o premieră. Nu eram mulțumită, eram mai ales nesigură, era prima oară când făceam asta. Reacțiile au fost însă foarte bune. Mesajul a ajuns la oameni și asta era cel mai important pentru mine. Am lucrat cu unul dintre „podarii mici”, un student la sport, care făcuse și dans și cu care am găsit un teritoriu comun de exprimare. Pentru el era un început în ale actoriei, pentru mine era mai mult, era chiar un început în ale regiei.Așa a apărut acest spectacol.


PRELUARE DE LA TVR CULTURAL-EMISIUNEA „ARTA.RO”-REALIZATOR RUXANDRA TUCHEL
inregistrare de la televizor

PRELUARE DE LA TVR CULTURAL-JURNAL CULTURAL
inregistrare de la televizor

%d blogeri au apreciat: