POEZIE

Anca Roxana Constantin Poezie

Motto

Suferinţa este o opţiune.
Cel mai frumos dar pe care l-ai primit este că eşti în viaţă.
Bucură-te de fiecare zi, de fiecare clipă, cât poţi de mult. Ne naştem şi murim singuri.
Relaţiile sunt doar nişte daruri pe care trebuie să le preţuim atunci când vin.
Şi să le păstrăm în suflet.
(G.)

MI-E DOR DE TINE
Mi-e dor de tine.
Nu știu de ce, dar mi-e dor de tine.
Îmi tot aduc aminte, iar și iar…și iar
Cum soarele îți bătea în ochi, într-o dimineață
Când așteptându-mă să mă trezesc
Ți se făcuse sufletul ca un abur deasupra mării, ușor și tăcut.
Eu m-am trezit, așa, deodată, firesc,
Am deschis ochii și…
parcă acolo ai fi fost în fiecare dimineață !
Vrând să te apăr, am întins mâna
Și am tras perdeaua peste soare.
Nu te-ai mirat deloc.
Fiindcă ne cunoșteam demult.
De când nu ne mai putem aduce, acum, aminte.
Și poate că nici nu trebuie.

APROAPE,  DEPARTE

M-ai luat in braţe şi brusc,
am înţeles că nimic nu se schimbase.
Puţin încărcate de atâtea tăceri,
sufletele noastre
erau demult împreună.
Uite, dacă acum ţi-aş spune
„pleacă”,
ai pleca ştiind
că oricum exist undeva,
iar eu te-aş aştepta ştiind
că eşti prin preajmă,
pe undeva prin lume,
vorbind, gândind,
frământându-te pentru lucruri mai mici
sau mai mari.
Îţi dai seama?
Acum, în secunda asta, avem din nou o şansă!
Ţine-mă în braţe,
ca şi cum am putea rămâne aşa,
îmbrăţişaţi, până la sfârşitul timpului,
până în cer şi dincolo de el.
Aerul se aude afară, uşor,
plutind printre frunzele arborilor,
iar eu îţi ascult inima.
Ce aproape suntem
unul de altul.
Taci!
Nu vorbi!
Ascultă liniştea, ascultă clipa
în care ne-am mai prins
unul pe altul,
în această lume.
Îţi dai seama ce minune,
printre atâtea lucruri,
printre atâtea drumuri
şi nevăzuţi de nimeni,
ne ţinem strâns în braţe
şi în jur e linişte.
Nu vorbi!
Ascultă noaptea asta!
Să n-o uiţi niciodată.
Când ai să te plimbi prin sufletul tău
într-o seară când vei fi singur,
să-ţi aduci aminte de ea
să ţi se vadă în ochi.
Aproape, departe,
aproape, departe.

SĂ FII DUR

Să fii dur şi atât
E de-ajuns pentru vremea de azi.
Să te laşi mângâiat când şi când de extaz,
Neuitând să fii dur.
Să fii dur.
Să nu crezi în iubiri,
Să nu ai amintiri,
Să nu vezi ce e pur,
Să fii dur.
Să n-asculţi nici un val,
Să vezi cercul oval,
Să-ţi legi cerul cu şnur
Să fii dur.
Să-ţi ţii ora în ceas
Să n-ai timp de popas,
Să taci fără-nconjur,
Să fii dur.
Să uiţi tot ce s-a spus
Răsăritul s-a dus
E-ntuneric în jur,
Să fii dur.Eu rămîn să visez
Pînă-n pînzele verzi
Dinspre mare în sus,
Răsărit din apus.

PIATRA

Ţi-am adus o piatră de la mare
Călcasem pe ea cu talpa piciorului, goală
Şi am simţit ceva ca un sărut
Care m-a mângâiat şi m-a durut
Ca ochii tăi, în uşă, la plecare.
M-am întors şi n-o găseam prin ape
N-o vedeam, dar era undeva, undeva pe acolo
Am căutat prin valuri cu sclipiri
Ca prin cutia mea cu amintiri
În care umblu când te vreau aproape
Ţi-am adus o piatră de la mare
Mi-era dor de tine, în seara în care am smuls-o de-acolo
Păstreaza în ea ce n-am putut să-ţi spun,
Ce n-am ştiut în vorbe să adun.
Ia-o cu tine astăzi, la plecare.

GEOMETRIE

Mi-ai spus într-o dimineaţă
(sau poate într-o seară)
nişte lucruri foarte grave.
Eu,
nu ştiu de ce,
nu pot să le uit.
Mă fac că le-am uitat
şi mă mint că doar le-ai spus,
fără să le crezi.
Că le-ai spus ca să te convingi
că eu cred altfel.
Vieţi paralele…
Paralelele însă nu se întâlnesc niciodată,
Dar niciodată…
Să fi demonstrat noi
pentru prima oară în lume
că presupunerea prin absurd
că paralelele s-ar întâlni
e adevărată?
Îti dai seama ce grav ?
Le-am dat toată geometria peste cap…

CAPĂT DE DRUM

La capătul acestei lungi călătorii
Printre peştii marini ai sufletului meu,
Te voi găsi aşteptându-mă,
Ca la capătul dârei de lumină,
Pe care luna o desena aseară pe Marea Neagră
În timp ce eu, lângă foc, cu o ţigară în mîna stângă,
Simţeam că pot să mă ridic şi să plec pe acea cărare iluzorie
Ca pe un drum pe care mi-l doresc şi nu-l am,
Ca pe o cale ireală pe care, totuşi, o văd
Ca pe muchia unei idei,
Ca pe linia vieţii, săpată în palmă.

DUPĂ AMIAZĂ

Treceau încet orele,
Scurgându-se printre gândurile noastre
Atunci când într-o după-amiază cu ploaie,
Stăteam îmbrăţişaţi,
De frică să nu ne pierdem iarăşi.
Parcă ne mai pierduserăm o dată
Nu ştiam când şi de ce…….
Ştiam doar atât:
Că trebuie să ne ţinem strâns,
Să ni se taie respiraţia.
Afară ploua, ca în ultima zi a lumii.

 PUR ŞI SIMPLU

El mă iubea cu vorbe,
mă iubea cu şampanie,
mă iubea cu nişte întrebări stra
nii,
ca şi circumstanţele.
El mă iubea pe furiş,
mă iubea din principiu
mă iubea crezând cu tărie
că lucrurile importante
care ţi se întâmplă
trebuie trăite.
El mă iubea ca şi cum
nu m-ar fi iubit niciodată
nimeni altcineva.
Mă iubea cu dinţii şi cu aerul pe care-l respira
dar eu nu asta voiam.
Eu nu voiam asta.
Eu voiam să mă iubească
pur…
şi simplu.

CIREŞE AMARE

De ce mă doare atât de departe
Orice-ntâmplare care ne desparte?
Aş putea să te pun la-ncercare
Plecând şi eu, ca fiecare
Undeva în imposibil,
În felul acela penibil
În care se întâmplă toate plecările
Toate renunţările…
Cu semne mari de întrebare
Amestecate cu cireşe-amare.

SPIRALA TIMPULUI

Cum mă lovesc de tine, exact atunci când mă aştept mai puţin !
Dau peste tine pe stradă, mă ciocnesc de tine prin locuri
vizitate fără voie, neplanificat.
Absolut ciudat,
Absolut întâmplător.
Accidentalele noastre întâlniri,
îmi dau peste cap toate amănuntele,
cele mai ascunse.
Îmi aduc aminte de tine, dar de fapt,
îmi aduc aminte de mine.
Mă trezesc ca din somn,
ca Albă ca Zăpada pe care piatra peste care
i-a trecut întâmplător sicriul,
a readus-o la viaţă.
Atât de surprinzător,
încât, ca în toate momentele de contrast,
asistenţa începe brusc
să aplaude.
Ca toate poveştile
şi a noastră are o cheie,
un miracol care îi dă
un aer astral, de eternitate…
Hei, mi-ai clătinat sufletul într-o seară când
era lichid.
S-a lovit de pereţii inimii mele
încât a trebuit să-l ţin bine,
să nu iasă afară.
Am ameţit puţin,
fiindcă mă îndepărtasem
atât de elastic de drum,
atât de hotărâtă să mă ascund
undeva, în iluzie,
încât prezentul, palpabil, real
m-a tras înapoi cu atâta putere
că am înţeles că timpul nu e o linie.
El e o spirală,          
altfel s-ar fi rupt.
Pe urmă, inima le-a tras lângă ea pe toate,
mintea, trupul, sufletul, tot.
Mai ştii că te-ntrebam uneori,
ce vrei tu, de la mine ?
Tot,
Îmi spuneai. Tot.
Încât mi se făcea şi frică.
Uite, mi-am făcut curaj şi m-am adunat,
dar nu e niciodată sigur
că am să-ţi pot da tot.
Fiindcă până şi mie,
ceva din mine,
mereu, îmi scapă.
Rămâne undeva,
în spaţiul în care timpul nu e o linie,
el e o spirală.

VÂNĂTORII

Eram copil şi mă minţeai că-n zori,
Ai să-mi aduci în casă vânători
Iubirea mea, schimbată-n căprioară
Când ei vor trage, tânără, să moară.
Eu te credeam, visând la gloanţe oarbe
Privind cum îngerul hapsân te soarbe
Şi uite că ai învăţat să mori
Şi ai uitat de bieţii vânători.

 AMINTIRI

Mi-aduc aminte că erai departe
Când te-a adulmecat fiinţa mea
Aveai în mână o frumoasă carte
Şi tot citeai din ea câte ceva

Era atâta lume pân’ la tine
Şi-atâta întuneric m-ascundea
Că nici acum nu înţeleg prea bine
Cum ai putut să intri-n viaţa mea.

Prizoniera iernii într-o casă
Cu nuci şi mere coapte mă hrănesc
Şi uite că de tine îmi mai pasă
Cred chiar c-am început să te iubesc.

ADIO

De nimeni nu-mi mai pasă
În noaptea care vine
Eu am să fug de-acasă
Şi am să vin la tineNu te speria degeaba
Şi nu-ţi face probleme
Doar înţelege-mi graba
Nici n-ai de ce te temeVoi fi ca o iluzie
În zori voi dispărea
Îţi va rămâne ţie
Doar amintirea meaŢi-o voi lăsa în suflet
Ca nimeni să n-o ştie
Tu s-o priveşti cu zâmbet
Ca pe-o fotografie

 ÎNCHIPUIRE

Să fie frig şi tu
Să ai mâinile reci
Şi să îmi spui că nu
Mai trebuie să pleci
Să-ţi stau, aşa, în faţă,
frumoasă şi cuminte
Să înteleg o viaţă
din câteva cuvinte
Şi când , spre dimineaţă s-ar lumina un pic
Să mă săruţi pe buze
Să nu mai spun nimic.

 JUMĂTATE

Te chem, e-adevărat
De ce să neg ?
Numai din dorul jumătăţii de întreg
Te strig, e-adevărat, dar tu n-auzi
Mi-e frică şi mi-e umbră şi mi-e frig.

REPETIŢIE

M-am săturat de lacrimi
Nici nu mai pot să plâng
În suflet, sfoara amintirii taie,
pătrunde adânc, adânc, adânc.
Nu mă mai doare
Aproape că m-am stins de tot
crezând
că ai să vii curând, curând, curând.
Şi greu, ca plumbul fumuriu
al cerului de vară
Răsturnat… mi-e sufletul
Că n-ai să înţelegi cât te-am iubit
de mult,
demult, demult.

MIRARE

Câte visuri despre tine !
Nu mă mai recunosc între ele
Ce viaţă,
ce viaţă ţi-am dat, cât cer
şi câte stele
Că de Pământul n-ar fi fost rotund
Şi tot ar fi ajuns la tine
Cerul meu şi stelele mele
Şi ele.
Ce frumos şi ce bun te-am visat
Ce frumos şi ce bine era
Sub cerul meu cu tine-acela
Şi ce mare !
Doamne, ce mare păcat, ai fi spus
Că nici măcar o  dată,
Niciodată
N-ai privit în sus.

EXPLICAŢIE

Să-ţi explic !
În sufletul meu nu se va face niciodată întuneric.
Pentru că oricât de multă noapte mi-ai aduce,
Inima mea primeşte în ea, mai multă lumină.

CERTITUDINE

Te privesc
Şi mereu parcă mi-aş aduce aminte de tine.
Numai că, sigur că da,
Într-o anume clipă te-am văzut prima oară.
Şi-atunci, culmea, mi-am adus aminte de tine.
Şi tot aşa.
Nu mai înţeleg.
Ce-nseamnă, până la urmă, prima oară ?
Pur şi simplu asta nu-mi aduc aminte.

VITEZĂ

Aş putea să-ţi spun „adio”

Numai că, vezi, asta nu înseamnă sfârşit!
Am să mă trezesc începând din nou să te caut.
Cu alte cuvinte, te-am găsit.
Şi de fiecare dată când pe buze
Îmi vine un amar „adio”,
de dincolo, se-aude o şoaptă, „te iubesc”
Şi deşi vine de mult mai de departe,
ajunge întotdeauna înainte.

TOAMNĂ

Ştii cum a picat toamna asta,
ploile ei lungi şi liniştea lor incomparabilă ?
Ca o monedă de aur în mâna unui cerşetor.
Ca un strop de apă pe buzele unui bolnav
chinuit de febră.
Vezi tu, sufletele noastre
Nu pot fi puse în maşina de spălat
Noroc că mai vine câte o toamnă !
Şi iarăşi mă bucur că în locul
unde ard eu, există toamnă.
Şi dacă n-ar fi existat, m-aş fi străduit
s-o inventez.

INTERIOR

Fierbe ceva pe foc
Şi o căldură umedă
îmi înmoaie neliniştile.
Geamurile sunt aburite
Picură undeva apă
Şi muzica se-aude, parcă,
Întârziat, sunet după sunet
Fiecare, lăsând în aer urmă.
Secundele trec, parcă, mai lin
Deşi măsoară acelaşi timp.
Cafeaua nu mai dă pe foc
Ţigara se stinge în scrumieră
Şi mâna cu care scriu
Mângâie cuvintele.
Un singur lucru îşi păstrează puterea
Şi tocmai de aceea, pare imens,
iese din cadru.
Dorul acesta de tine
Pe care nu-l linişteşte nimic,
Dorul ăsta care se comportă normal,
indiferent faţă de toată liniştea de interior
de toamnă.

POEZIE

Unii spun că poezia e o stare,
alţii spun că e o durere.
Eu spun că poezia nu e nimic din câte au nume
pe lumea aceasta.
Când cuvintele plutesc prin aer
Venind unul câte unul
şi aşezându-se cuminţi pe o foaie de hârtie,
se numeşte poezie.
Dar ce nume poţi să dai plutirii ?
Şi de ce vrem noi să căutăm nume
pentru orice minune care se întâmplă ?

ECHILIBRU

Perdeaua strecoară amurgul,
Părul tău mă mângâie-n palmă
Singurătatea mea e sfântă.
Trec oameni pe stradă.
Te-aud cum respiri.
Ochii tăi sunt închişi.
Ce se întâmplă dincolo,
nimeni nu ştie.
Perdeaua strecoară amurgul
Nu bate niciun vânt.
Gura ta zâmbeşte.
Te mângâi pe obraz,
Mă trage spre tine aceeaşi mirare.
Să nu te trezeşti, sunt lângă tine,
e bine, e bine.

DESPRE MINE

Când ai să înţelegi
Că noaptea în care s-au amestecat vieţile noastre
N-a fost întâmplătoare
Ai să plângi, fără să ştii de ce.
Când ai să strângi palma şi ai să simţi
şuviţe din părul meu,
deşi am să fiu departe,
ai să-ţi duci degetele la buze şi-ai
să-mi simţi parfumul.
Când ai să închizi ochii şi-ai să-mi simţi
mângâierea,
Sărutul cald pe pleoapă,
Deşi voi fi plecat demult,
ai să rămâi cu ochii închişi, aşteptând.
Când ai să m-auzi
Şoptindu-ţi cuvinte neînţelese,
Deşi voi vorbi cu totul altfel,
Ai să asculţi încordat, o oră sau două.
Când ai să ştii
că unele lucruri nu se repetă
Deşi voi fi dispărut demult,
ai să aştepţi să mă-ntorc.
Şi poate într-o zi,
într-o zi oarecare,
Obişnuită, monotonă,
chiar mă voi întoarce.
De unde ştiu ?
Păi despre mine vorbesc.
Căci numai şi numai despre mine
Pot să mai vorbesc.

SENZAŢII

Focul arzând,
căldură dulce, miros de frig.
Tu, rece, venind de-afară.
Ce combinaţie de senzaţii !
Ai mâinile reci.
Şi ochii.
Mi-e dor de tine.
Şi, uite, cum nu pot,
cum nu reuşesc să-ţi arăt
cât de multe mă leagă de tine !

ACCIDENT

Merg în sens interzis,
către Piața Romană
Astăzi, iar mi-ai deschis incurabila rană
Pașii sună strident
Pe asfaltul fierbinte
Ce stupid accident de aduceri aminte !