Lună nouă în Zodia Peștilor, schimbare și evoluție spirituală

Luna nouă în Pești, din 13 martie, aduce transformări de structură. Este vorba despre transformarea societății, ca ansamblu și a fiecărui individ, de asemenea. Neptun are un rol important în această perioadă, fiindcă Luna Nouă are loc în semnul guvernat de această planetă. Cu toate că Neptun nu este considerat, de obicei, un agent al schimbării, de data aceasta va fi. Vom traversa o perioadă de transformare continuă, adusă de poziția planetei Pluto și a celei a lui Neptun.

Vom simți acțiunea diferită a acestor două planete. Neptun ne inspiră pentru o transformare spirituală care va aduce o stare de grație. Venus este și ea în conjuncție cu Neptun, poziție din care ne va afecta relațiile. Putem experimenta o innoire spirituală, dar există și riscul unei idealizări sau chiar a unei super-idealizări a situațiilor, a unei stări de confuzie care este produsă de Neptun.

Pe lângă prezența planetelor Pluto și Neptun în momentul acestei Luni Noi ale cărei efecte vor dura mai mult decât luna martie, mai există și alți factori de care trebuie să ținem seama. Saturn și Uranus se află în quadratură. Aceasta ne transmite o dorință de a trece peste limitări, dar în același timp ne și impune unele limite. Există o teamă de a merge prea repede, prea departe și chiar o grijă mai mare decât de obicei. Vom avea tendința de a sta acasă, acolo unde ne simțim confortabil și unde vom simți nevoia să facem modificări.

Vom căuta să descoperim cele mai importante valori și principii, să ne descoperim pe noi, în profunzime. Vom simți nevoia să ne raportăm la aceste valori și să dăm deoparte alte variante. Vom căuta să ne găsim adevărata misiune din această existență și să acționăm în conformitate cu intențiile noastre cele mai înalte.

Este o perioadă în care vălul dintre realitate și lumea spirituală este foarte subțire, ceea ce ne va permite să avem acces mai ușor la creativitate și la vocea noastră interioară, la intuiție. De aceea, e bine să ne concentrăm asupra emoțiilor pe care le avem și să analizăm visele. Putem descoperi indicii care să ne ajute să ne atingem scopurile.

Dacă vreți să întăriți aceste lucruri, puteți să vă scrieți scopurile și experiențele pe care vi le doriți. Puteți chiar să aprindeți lumânări care să amplifice aceste energii și să vă ajute să vă materializați dorințele. După ce ați încheiat acest ritual, deconectaț-vă de ele și deschideți-vă către sincronicitățile și fluxul universal, pentru a le permite să vă conducă spre scopurile voastre.  

Indiferent de semnul zodiacal, folosiți această Lună Nouă pentru a renunța la ideea că unele visuri sau dorințe sunt prea mari, prea ambițioase. După cum știți, probabil, singurii care stau între voi și cele mai îndrăznețe visuri ale voastre, sunteți voi. Puteți crea orice doriți, dar este nevoie doar să visați mai întâi. Puteți să visați foarte frumos, ambițios și magic în acestă perioadă.

Toate semnele vor fi influențate de această Lună Nouă, dar cel mai mult vor simți efectele sale Săgetătorii, Gemenii și Fecioarele. Nativii acestor zodii vor avea mai mult de navigat pentru a obține beneficii maxime.

About Post Author

Optimized by Optimole