Teatrul imersiv, un gen care câștigă teritoriu în preferințele publicului

Teatrul imersiv este un gen de teatru care câștigă din ce în ce mai mult teritoriu în preferințele publicului tânăr

Teatrul schimbă din nou jocul, în ritmul schimbărilor tehnologice. Teatrul imersiv este o adevărată mișcare teatrală care oferă publicului o nouă perspectivă. Aceea de a participa activ la spectacol, alături de actori.

Astfel, îi oferă ocazia de a se auto-explora în contexte noi, de a se confrunta cu provocări pe care nu le-ar putea trăi în lumea reală și de a-i înțelege mai bine pe ceilalți, care le trăiesc, poate.

Teatrul imersiv este o variantă de a crea comunicare și implicare socială, făcându-i pe oameni să înțeleagă mai mult despre viață, fiind puși, chiar și temporar în situații, uneori limită. Publicul care are curajul să participe va pleca după această experiență mult modificat.
Spectatorul de teatru imersiv nu este doar martor al poveștii, așa cum se întâmplă în teatru, de obicei, ci poate să-și exploreze toate simțurile, intrând în lumi imaginare în care poate experimenta însă senzații, mirosuri, sunete și sentimente cât se poate de reale. Mai mult decât atât, poate să fie pus în situația de a lua decizii care să schimbe cursul poveștii sau al celorlalte personaje, astfel încât să descopere viața așa cum nu și-ar putea permite în realitatea personală.

Un astfel de gen de teatru necesită o abordare cu totul nouă din partea artiștilor și creatorilor

Un astfel de teatru necesită un nou tip de scriere, un nou tip de spectacol și, poate, un nou tip de public.

În producțiile de teatru imersiv contează cel mai mult modul în care piesa te implică, iar de multe ori nu știi ce vei face până când nu ești înăuntru. Uneori, personajele vor acționa fără să vadă că ești acolo, unele vor intra în relație cu tine, iar altele îți pot cere chiar ajutorul. Uneori, chiar tu vei fi protagonistul, iar actorii îți vor susține povestea, vor participa la ea sau te vor lăsa să te descurci singur dacă nu reușești să-i convingi, adică nu crezi cu adevărat ce faci acolo.

Pentru a avea un rol cu adevărat, este nevoie de modificarea poveștii, fie că este vorba de povestea ta sau de povestea centrală a personajelor. „Provocările” duc la modificarea a ceea ce trăiește cel care ia parte la poveste și se prezintă de obicei ca fiind simple: a câștiga/pierde, a trece/nu reuși, a face/nu face. Depinde doar de cel care intră în joc ce alegeri va face. . „Alegerile”, însă, au un impact profund și influențează povestea principală, producând schimbări care merg dincolo de „am văzut asta” sau „am deblocat asta”. Personajele și/sau ceilalți participanți sunt afectați. Alegerile nu sunt neapărat ușoare.

Cum scrii pentru un astfel de spectacol?

Există o mulțime de teritorii de explorat, dar scenariul ridică multe probleme pentru a reuși să structurezi o experiență de o seară pentru mai mulți participanți, iar aceasta să permită fiecăruia să își exercite o alegere semnificativă fără a strica spectacolul pentru ceilalți. În plus, este necesar să te gândești și la posibilitățile de a crea decorul care să susțină ramificațiile alegerilor pentru a putea rămâne în spațiul disponibil. La asta, vor contribui, fără îndoială actorii. Ei știu care sunt limitele și sunt singurii care pot interveni astfel încât să nu lase povestea să o ia razna sau să ajungă la Polul Nord, dacă nu există așa ceva în structura de bază a poveștii.

Unii își pot dori lucruri riscante, alții vor mai puține provocări și mai multă siguranță.

Deci, înainte de a porni la drum către teatrul imersiv, e bine să te gândești la povestea pe care vrei să o spui. Ce impact vor avea diferitele moduri de implicare a publicului asupra desfășurării evenimentelor? De ce va veni publicul acolo? De ce îi invitați să facă ceva? Ce se întâmplă atunci când publicul se comportă mai mult ca un prieten? Sau ca un jucător?

Regulile teatrului imersiv

Creatorii visează la tot felul de modalități de a face publicul să participe activ la poveste, în teatrul imersiv. Cu toate că există creatori care vor să lase lucrurile să se întâmple, așteptând să vadă ce va ieși, e bine să fie respectate câteva reguli. Asta pentru ca povestea să fie interesantă și să nu se piardă în non-sens.

Regulile pentru publicul de teatru tradițional sunt atât de cunoscute încât nici nu mai știi că ele există. Și totuși, putem identifica niște reguli.

1. Nu se vorbește (nu se cântă!)
2. Se stă jos
3. Telefoanele mobile trebuie închise (
4. Se respectă actorii de pe scenă

În teatrul imersiv regulile vor varia în funcție de designul structural unic al spectacolului. Regulile ne dictează activitatea și ne ajută să ne ghidăm către cel mai bun mod de a experimenta spectacolul.

Publicul este invitat să facă ceva, iar cele mai frecvente reguli se vor concentra pe vorbire (când este permisă, dacă este permisă) și pe mișcare (unde pot și unde nu pot merge). Un lucru este clar: încălcarea regulilor va rupe, în esență, spectacolul.

Trupa de teatru considerată inițiatoare a mișcării teatrului imersiv, Punchdrunk, impune purtarea unei măști, astfel încât un public liber (care nu participă activ) să poată face diferența rapid între actori și public. Trupa Third Rail impune participanților civili să vorbească doar atunci când li se vorbește – reușind astfel să controleze lucrurile impunând o relație cu actorii profesioniști. Aceste două companii de top au diferite, dar încălcarea lor duce la deraierea poveștii.

E bine să fie respectate regulile și să fie explicate foarte bine de membrii trupei, de la început. În mod ideal, ei vor și exemplifica cu o scenă. E bine să fie evitate regulile neintuitive sau complicate, fiindcă publicul neprofesionist și publicul care asistă nu poate învăța decât atât de repede.

Teatrul imersiv trebuie să te implice atât de mult încât să nu te mai gândești la ce faci

Conștiința de sine este dușmanul actorului, iar în teatrul imersiv, conștiința de sine devine, de asemenea, dușmanul publicului implicat. Decorul, construirea situației, a unei adevărate lumi în care oamenii să intre, prin talentul tuturor celor care construiesc ideea, permite publicului să acționeze natural. În teatrul imersiv bun, construit bine, oamenii nu se vor simți niciodată ca și cum ar fi pe scenă, sub lumina reflectoarelor.

Teatrul imersiv trebuie să facă în așa fel încât lumea creată să fie bogată în detalii, astfel încât oamenii să se simtă înăuntrul ei și nu înafară. Nu trebuie să existe nici o separare între public și spațiul de joc, astfel încât trecerea de la pasiv la activ să fie cât mai naturală. Publicul inactiv trebuie să fie risipit, nu să se înghesuie ca la circ, iar cei care participă să nu se simtă jenați. Toată lumea care participă trebuie să fie atât de ocupată încât să nu mai conștientizeze acțiunile, ci să le facă pur și simplu.

Ce înseamnă imersivitate

Publicul trebuie să fie atât de acaparat de lumea construită în jur, încât să se piardă în ea, ca și cum ar fi reală. Lumea-poveste poate fi un decor construit la comandă sau străzile unui oraș. În orice caz, povestea există într-o lume complet artificială, care nu necesită imaginația publicului pentru a umple marginile.

În teatrul imersiv nu ar trebui să existe „spații sigure”, unde ar trebui să fie publicul și alte spații unde ar trebui să fie interpretul. Nu este vorba, deci, despre „spargerea celui de-al patrulea zid”, ca în arta actorului, ci mai degrabă de refuzul de a construi acest zid, de la început.

Teatrul imersiv nu este ceva ce vezi, ci ceva la care participi.

Teatrul imersiv este pentru teatrul tradițional ceea ce un joc video este pentru filme. Uneori ești obosit și vrei să stai pasiv în timp ce ți se spune o poveste.

Există multe modalități de a face publicul activ, iar imersologia este deja o știință care se ocupă cu documentarea unei game de structuri posibile pentru acest gen de teatru. Uneori, publicul există pentru interpreți; poate răspunde la întrebări și poate forma relații cu personajele, alteori poate alege ceea ce vede sau poate face o alegere sau poate face o activitate care să modifice povestea.

Nu orice mediu imersiv este teatru imersiv

Pentru a se numi „teatru”, este necesar ca cel puțin un actor viu, care respiră, să fie acolo, alături de public. Actorul trebuie să se dedice unui întreg coerent, unei povești. Scopul final al piesei este de a comunica ceva anume, cu un început, un mijloc și un sfârșit.

Teatrul imersiv este, în esența sa, un divertisment experiențial. E bine să vă încălțați cu ceva comod, fiindcă oricând e posibil să faceți ceva ieșit din comun sau care necesită acțiuni rapide sau complexe.

About Post Author