04/02/2023

Astrologie 2022. Luna decembrie aduce schimbări benefice

astrologie 2022

Luna decembrie a anului 2022 ne propune schimbări din punct de vedere astrologic.

Este o perioadă capricioasă, indiferent unde vom alege să simțim atmosfera sărbătorilor. Asta se datorează trecerii Soarelui prin Săgetător care face ca sărbătorile să ni se pară mai importante.

Imediat după începutul lunii, Neptun – planeta compasiunii, a viselor, a secretelor sau a iubirii universale – își va încheia mișcarea retrogradă prin Pești, pe 3 decembrie. Influența lui Neptun se simte în zona credinței, a creativității, a imaginației și a magicului. Odată ce intră în mișcare directă, vom începe să vedem cu ochelari roz. Dacă ne lipsea speranța, simțeam că ne luptăm cu realități prea dure, Neptun direct ne va face să simțim protecția de care nici nu ne-am dat seama că aveam nevoie.

Pe 6 decembrie, după ce s-a plimbat prin optimistul Săgetător, Mercur va intra în Capricorn, care ne va conduce spre o abordare pragmatică și structurată. Mercur este, până la urmă, planeta comunicării, a proceselor de gândire și a resurselor imediate. Seriozitatea Capricornului, condus de Saturn, se va reflecta în relații.

Pe 9 decembrie, Venus se va întâlni cu Mercur în acest semn cardinal, aducând vorba despre dragoste, finanțe și valori. Dacă nu suntem interesați de ceva pe termen lung, e mai bine să nu facem investiții.

Pe 21 decembrie, în perioada solstițiului de iarnă, Soarele va intra în ambițiosul Capricorn, aducând atenția spre energiile care au legătură cu fundația noastră personală și profesională. Această perioadă guvernată de Saturn nu lasă loc pentru dulcegării, iar evenimentele care ne vor trezi se aseamănă cu atmosfera iernii, dură și neiertătoare.

Înainte de a intra în noul an, Mercur va începe primul ciclu retrograd prin Capricorn. Acesta este momentul să ne ocupăm de lucrurile pe care am uitat să le terminăm.

Întoarcerea la lucru, după prima vacanță din decembrie este destul de grea, iar Mercur retrograd nu ajută nici el la îmbunătățirea situației.

Așa că, e bine să verificați bine ce aveți de făcut și să anunțați că vă mai luați câteva zile libere. Altfel, este posibil ca lucrurile să se miște foarte încet la lucru, este un moment bun să verificați contractele, documentele scrise și email-urile necitite.

Astrologie, decembrie 2022

About Post Author

%d blogeri au apreciat: