alexandru andries 50/30/20

Pentru unii poate parea ciudat, dar mi se pare neverosimila aparitia pe compact-disc a albumelor Andries. Sunt insa sigura ca sunt destui si acei care inteleg de ce.
L-am ascultat prima oara pe Andries cand eram in primul an de liceu. Umbla pe la prietenii mei o caseta, o copie dupa o alta copie, dupa o alta copie, mi-am facut si eu o copie…Sunetul era destul de slab, dar o ascultam intr-una. Erau cantecele de pe „Interioare”, primul lui disc. Stiam atunci pe de rost toate cantecele beatlesilor(le stiu si acum) si Andries mi-a sunat la fel de simplu si de aproape de inima ca si ei, dar…pe romaneste.
„Imi plac si acum foarte tare „The Beatles”, din cauza lor si a lui Bob Dylan m-am apucat si eu sa fac cantece(dar cred ca e valabil pentru generatii intregi lucrul asta)”, imi spune Andries.

Cu cat il ascultam mai mult, cu atat ne devenea mai simpatic. Avea el felul lui de a canta razand sau de a rade cantand de lucruri, de oameni, de intamplari, de el insusi. Cantecele starneau, mai ales ascultate intr-un grup, o anume complicitate de gand, schimburi de priviri, de zambete, te simteai ca si cum iti puteai verifica un fel de compatibilitate cu ceilalti care intelegeau subtextul mereu prezent al cantecelor lui. Versul era atat de bine ticluit, incat erau si unii care nu reuseau sa razbata dincolo de mesajul „de camuflaj”(asa mai scapau cantecele cu „soparle” politice de cenzura), dar nici pe ei nu-i putea lasa indiferenti fiindca era vorbit, firesc, te facea sa te simti aproape, ca si cum l-ai cunoaste, ca si cum ti-ar fi prieten si ti-ar povesti ce i se intampla.
Eu m-am intrebat la un moment dat daca nu cumva Andries vorbeste tot timpul in versuri!
Cat despre muzica, mereu surprize! Aproape fiecare piesa avea un ceva, o surpriza, o inventie, un chitibus(ca soriceii sau floricelele pe care le deseneaza Andries langa semnatura atunci cand da autografe).
Eu l-am ascultat tot liceul. Eram de-a dreptul  indragostita de muzica lui.
„Si pot sa stiu si eu ce te-a impiedicat ca, macar atunci cand ai trecut in clasa a-X-a sa ma cauti?”, m-a intrebat acum cateva zile la lansarea colectiei 50/30/20, cand i-am povestit.
„Glumesc, mai, nu ma lua in serios!”

50/30/20, o lansare eveniment pentru iubitorii de muzica!

Conferinta de presa. A&A Records anunta oficial aparitia colectiei Andries pe piata si aparitia unui disc vinil pentru colectionari–intr-un tiraj de doar cinci sute de exemplare!!!

Am in sfarsit in maini colectia, cutia cu Andries! Un pachet cu cinci CD-uri! Deschid pachetul si imi tin respiratia! Toate albumele lui de inceput: „Interioare”, „Rock’n’roll”, „Despre distante”, „Trei oglinzi”, „Interzis”, „Azi”, „Pofta vine mancand”. Vad si doua titluri noi: „Raritati” si „Desert”.
In plus, observ ca ceea ce parea un simplu booklet este, de fapt, o carte cu totlul „O poveste cu cantec”. Deschid si citesc:

” Mi-e inima un vanator/cu/n trup prea mic pe ea/ si de-aia bate din picior/ cand vrea cate ceva:/ se-ascunde sus in dormitor/ direct dupa perdea/ de-acolo ticaie usor/ si cateodata bea…”

Pe pagina din dreapta un Andries cu mustata si ochelari.

Rasfoiesc mai departe: Povestea carierei lui muzicale, scrisa chiar de Andries si, in plus, un album cu fotografii: Andries in club A cu chitara si imbracat in ie cu motive nationale, Ioana Mantulescu ingerul pazitor, Andries in studio, cu casti, Freddy Negrescu de la Electrecord , cel care i-a inregistrat primele albume, Aurel Mitran, omul care rezolva tot ce e complicat in viata lui Andries, copertele vechilor discuri vinil, fotografii din concerte, pe scurt o dubla retrospectiva a carierei lui Andries: in cuvinte si imagini.
Ma intreb de ce se numeste 50/30/20. Fiecare are alta parere.

„50 de ani am implinit eu pe 13 octombrie, 30 de ani de la primul concert in club A, 20 de ani de la aparitia pe piata a albumului „Interioare”. De ce sa ne certam din asa putin?”.

O fata de liceu (parca ma vad pe mine altadata) striga soptit catre iubitul ei:
” E Andries aici!” El nu-l vede fiindca Andries e inconjurat de ziaristi.
„E Andries aici! „. „Cum?”, se aude replica, sceptica. „Andries! E Andries aici!” Se grabesc apoi impreuna catre locul unde artistul da autografe.

„Cand eram adolescent, aveam ochelari, citeam mult, ascultam multa muzica(Beatles, Rolling STones, Led Zeppelin, Bob DYlan, Paul SImon,,,e prea lunga lista asa ca ma opresc) zdranganeam la pian tot felul de „compozitii” si mancam cu o pofta…”, imi spune maestrul.

Eu nu ma las cu una cu doua: Erai indragostit, Alexe, imi vine sa-i zic(asa-i spun prietenii, Alexe), de-asta scriai cantecele acelea frumoase! Cand ti-e dor de cineva, scrii un cantec, nu-i asa?

„Zambesc, imi cant cate-un cantec sau fac unul pe loc-dar cantecele astea sunt secrete, nu le mai stie nimeni altcineva”.

In boxe se aude incet: ” Am un fluture pe perdea. Vrea sa intre in camera mea”.

Tin in brate toate cantecele vechi ale lui Andries si ma simt dintr-o data ca si cum mi-as strange in brate toate amintirile frumoase. La pachet: 50/30/20.