A mai căzut o stea

Îmi spunea din când în când ”Ancălă trancălă”și avea dreptate, cum a avut întotdeauna…uneori vorbesc prea mult, alteori tac prea mult.

Acum …nu știu ce să spun.

Despre domnul profesor Cătălin Naum mi se părea că aș putea vorbi la nesfârșit, iar acum nu știu ce să spun.
Fiindcă într-o seara de mai, domnul Naum a plecat… în cer.
A plecat în săptămâna luminată, când se spune că sufletele merg direct în rai.
În urmă cu o săptămână vorbisem cu el, neștiind că era ultima oară și …vocea îi suna atât de clar și de puternic.
M-am bucurat,  fiindcă în ultima vreme îl auzeam din ce în ce mai slăbit de boala grea.

Am vorbit de concertul lui Andrea Bocelli, spunea că îi pare rău că nu a scris o piesă…că n-a reușit s-o scrie… că nu mai poate ține stiloul în mână, deși știa exact ce ar fi scris.

Sperasem de fiecare dată, la telefon(fiindcă nu voia să mă lase să-l văd altfel decât îl știam), sperasem împreună, cum mă obișnuise, într-o realitate paralelă,
ca toate spectacolele de teatru. Sperasem că autorul îl va mai lăsa să stea lângă noi și să vină din nou la Teatrul ”Podul”, pe care îl iubea atât de mult.

Dar, dintr-o dată, vestea a căzut grea, ca toate veștile de despărțire.

Omul acesta ne-a învățat că unele lucruri nu se spun și nu se vorbesc. Se tac.

Dar egoistă fiind, aș fi vrut să pot să spun ce simt, să pot să spun ceva, sperând că poate nu mă va mai durea atât de tare.
Mă doare atât de tare și nu pot să spun nimic.

Ca după orice om, rămân amintirile celor care l-au cunoscut și l-au iubit. Fiecare cum și cât s-a priceput.

Eu nu mă prea pricep să arăt și să spun când iubesc, dar el știe că l-am iubit tare mult.
A fost sprijinul meu în momentele de mare singurătate…Podul era un loc în care îmi regăseam parcă…familia, ciudat, de fiecare dată cu alți oameni,  dar cu același spirit…datorită lui.

Golul pe care l-a lăsat, nu se va umple niciodată. Noi, cei cărora ne-a arătat calea, vom continua să trăim și vom râde și ni-l vom aminti din când în când, cum era de hâtru, de incomparabil și de imposibil ! Și sper ca spiritul de experiment, de așezare a unui om pe un personaj dintr-o piesă, întâlnirile între oameni în căutarea oamenilor,  pe care el l-a menținut atâta vreme acolo, la ”Podul”,  să fie continuat, într-un fel…de cineva, de noi…și de el, poate, de acolo, de sus…de unde e acum.

Dumnezeu să-l odihnească în pace !